Cautare

Mi se invart in minte, mereu, ca intr-un vartej, vorbe, ganduri, intrebari… Toate, toate fara de raspuns. Ma cufund tot mai mult in starea de ravasire ce imi mistuie fiinta si ma indeparteaza tot mai tare de ceea ce sunt de fapt, de ceea ce vreau sa fiu.

Ma caut mereu, in tot ce intalnesc in cale mai bun si mai frumos: in zambete de copii, in jocul frunzelor uitate de toamna in urma, in linistea noptilor invaluite in arome de iarna, intr-un sarut sau o atingere de amor, in sufletul meu…

M-as cauta mai intens, dar ma tem… Am invatat sa imi fie teama de tot ce inseamna cautarea mea si mai ales (re)gasirea mea.

Cu fiecare experienta acumulata, imi e din ce in ce mai teama. Ma tem ca si daca ma voi mai gasi, n-am sa mai fiu eu.

Deci ma ascund sub frunze si doruri, si ma intreb ce mai astept sau daca mai astept ceva. Dar intrebarea mea e fara de raspuns…

In schimb, concluzia e clara: cand in jurul tau sunt (aproape) numai oameni toxici, negativisti, posaci, ucigatori de vise si sperante devii si tu la fel de toxic. Pentru tine si pentru ceilalti. Atat de toxic incat ramai blocat in dependenta asta…

Static

Se spune ca timpul trece. Aud asta de cand ma stiu.

Eu cred ca nu e chiar asa… Nu el trece. El exista, doar. Exista si sta. E acelasi care a fost si acum o suta de ani, si acum o mie de ani si acum o zi.

Cei care trecem suntem noi. Noi trecem prin timp si-l invinuim pe el pentru asta…

Se spune ca timpul trece, dar nu-i asa. Timpul ramane. Noi suntem cei care trecem prin timp, uneori grijulii, alteori nepasatori, alteori neatenti.

Trecem prin timp de parca ne-ar apartine, de parca al fi al nostru, de parca ar trece pentru noi.

Nu e al nostru si nici nu trece!

Se spune ca timpul trece. Eu cred ca noi trecem prin timp si nici macar nu ne dam seama de asta…