Multumesc Universului…

…pentru ca am motive de multumire in fiecare zi.
Si pentru ca pot alege sa vad ca viata merita sa fie traita din plin.

Si pentru ca pot rade cu toata fiinta si din tot sufletul ore in sir. Alaturi de oameni straini. Alaturi de oameni dragi. Alaturi de prieteni. Alaturi de iubitul meu.
Si pentru ca sunt inconjurata de oameni dragi.
Si pentru ca am prieteni.

Si pentru ca pot sa plang atunci cand am nevoie sa imi curat sufletul.
Si pentru ca am suflet.

Si pentru ca pot iubi si pot trai din plin orice experienta.

Pentru ca sunt ceea ce sunt.
Sau pentru ca traiesc, pur si simplu.

Multumesc!

Randuri vechi, prafuite

Daca ai cunoscut-o, inseamna ca era nevoie sa o cunosti…

Inseamna ca cineva avea nevoie sa fie flacara sau scanteie, sa intunece sau sa lumineze o noapte, doua, trei, o mie si una sau cateva eternitati. Ai cunoscut-o fiindca nu o asteptai, probabil.

Poate ca era nevoie de mangaiere, si de dojenire, si de plecare, si de ninsoare… Toate se intampla cu un rost in viata tuturor – si a lui, si a ta, si a mea, si a ei, si a lor. Chiar a tuturor. Uneori ne este clar unde duc aceste capricii ale hazardului, alteori devine clar abia dupa ce trece iarna si renastem primavaratec si crud sau senin si aprins. Si poate ca de nu era ninsoare la plecare, nu ar fi rasarit primavara niciodata.

Acasa este acolo unde simti tu ca apartii: intr-o camera, pe o scena, intr-o gara, intr-un tren ce goneste spre un vis, intr-un avion ce se intoarce, intr-o raza de lumina, intr-un cantec, intr-o scriere, intr-o soapta, intr-un dor, intr-un anotimp…

Fiecare din noi isi alege drumul spre Acasa si mereu va fi presarat cu de toate – si bune si rele. Trebuie doar sa ai sufletul deschis pentru a primi tot ce e bun si frumos din drum si decenta de a lasa in urma ceea ce nu e bun, pentru ca atunci cand deschizi usa de Acasa si pasesti inauntru sa treaca pragul o persoana pregatita pentru tot ce e dincolo de usa, o persoana pregatita sa treaca mai departe de holul de la intrare. Persoanele ce se vor regasi Acasa nu vor fi perfecte. Dar vor fi cei ce se vor fi cautat si se gasesc si asta este suficient.

In scrierile mele sau in cantecele mele sau in soaptele mele adun si condeiez si dezmierd farame din tot ce e frumos si bun sau trist si urat sau ironic sau sumbru sau… sau… sau… Tot ce e important pentru mine. O farama din mine, din tine, din el, din noi, din Acasa.

Este simplu sa judeci realitatea cuiva sau deciziile sale. E mai greu sa le intelegi, insa, fiindca e mai greu sa privesti realitatea din cealalta parte, rupandu-te de jumatatea ta de poveste, renuntand la subiectivism. Ceea ce pot spune insa, este ca ceea ce scriu, in general, este parerea mea, alegerea mea…

Mosu’

E prima data in 30 de ani ca n-a venit la mine mosu’…

Oare numai acum si-a dat seama ca nu sunt cuminte?

Sau… a fost o greseala?

Sau… chiar n-am meritat anul asta?

Oricum ar fi, ghetutele curate dar goale ma fac sa ma simt al naibii de singura… Al naibii de uitata si, mai ales, al naibii de departe de tot ceea ce este important pentru mine in viata – familie, prieteni, oameni cu suflet mare.

Sa ne intelegem: n-am nevoie de nimic. Nu voiam sa primesc ceva pentru ca imi lipseste ceva. Mai mult, nu voiam sa primesc ceva material. Ma multumeam cu un gand bun, un zambet, un mesaj, o vorba de suflet, prietenie.

E trist sa simti ca ai investit 30 de ani in ceea ce credeai ca poate fi cu adevarat rolul tau principal pe pamant – cel de prietena. Si, acum, sa ai brusc revelatia suprema: esti singur pe lume.

Ma simt rupta de tot ce imi era odata drag, aproape, familiar. Ma simt departe de tot ce a insemnat vreodata ceva si ma simt straina in propria mea viata. Ma simt captiva intr-un suflet pe care nu-l mai recunosc si care in singuratate si-a pierdut stralucirea, frumusetea, bunatatea. Chiar si dorinta de a darui, la randu-i.

Pacat… Mare pacat!