Mosu’

E prima data in 30 de ani ca n-a venit la mine mosu’…

Oare numai acum si-a dat seama ca nu sunt cuminte?

Sau… a fost o greseala?

Sau… chiar n-am meritat anul asta?

Oricum ar fi, ghetutele curate dar goale ma fac sa ma simt al naibii de singura… Al naibii de uitata si, mai ales, al naibii de departe de tot ceea ce este important pentru mine in viata – familie, prieteni, oameni cu suflet mare.

Sa ne intelegem: n-am nevoie de nimic. Nu voiam sa primesc ceva pentru ca imi lipseste ceva. Mai mult, nu voiam sa primesc ceva material. Ma multumeam cu un gand bun, un zambet, un mesaj, o vorba de suflet, prietenie.

E trist sa simti ca ai investit 30 de ani in ceea ce credeai ca poate fi cu adevarat rolul tau principal pe pamant – cel de prietena. Si, acum, sa ai brusc revelatia suprema: esti singur pe lume.

Ma simt rupta de tot ce imi era odata drag, aproape, familiar. Ma simt departe de tot ce a insemnat vreodata ceva si ma simt straina in propria mea viata. Ma simt captiva intr-un suflet pe care nu-l mai recunosc si care in singuratate si-a pierdut stralucirea, frumusetea, bunatatea. Chiar si dorinta de a darui, la randu-i.

Pacat… Mare pacat!

Advertisement