Despre adevarata identitate si alte asemenea

Am sa recunosc ca aceasta poveste imi este inspirata de catre o persoana foarte draga mie. Si, gandindu-ma ce sa ii raspund la intrebarile pe care mi le adresase, mi-am dat seama ce mi-as raspunde mie in cazul in care as trece printr-o situatie similara – pierderea identitatii.

Mult timp m-am simtit prizoniera in propria mea viata. M-am simtit mult timp prizoniera propriilor mele alegeri, a propriilor mele dureri auto-provocate. Pana cand mi-am spus “stop”. A fost al naibii de greu si de dureros. Cine spune ca schimbarea e usoara nu a trecut niciodata printr-o schimbare ”radicala”.

Orice schimbare te rupe din radacini, iti zguduie lumea, iti cutremura convingerile si te lasa dezgolit in miezul lucrurilor. Iar tu, cu un picior in trecut si cu speranta in viitor uiti sa vezi prezentul, sa il traiesti, sa te bucuri de el.

Si simti ca pierzi – ca te pierzi pe tine, ca iti pierzi identitatea, suflul, energia. Ca esti trist si gol chiar daca, in realitate, ai toate motivele sa fii cu adevarat fericit si implinit. Si atunci te intrebi ce-ti lipseste si daca nu era mai bine sa fi continuat vechea cale, cea pe care tot tu ai ales sa o schimbi.

Si raspunsul este simplu – nu. Nu ar fi fost mai bine. Sau si daca ar fi fost mai bine, nu e momentul si nici cazul sa te intrebi asta. Pentru ca trecutul este trecut iar viitorul inca nu a venit. Prezentul e acum si nu e corect sa nu-ti dai voie sa te bucuri de Acum din cauza temerilor, a indoielilor, a intrebarilor.

Si, totusi, care e solutia pentru a nu te mai simti debusolat? Care e solutia pentru a te simti implinit?

Iar raspunsul e atat de simplu, incat majoritatea oamenilor il trec cu vederea – sa faci ceea ce iti place, ceea ce te defineste. Sa oferi ceva lumii inainte de a-i cere ceva inapoi. Sa oferi bucurie Universului inainte de a cere bucurie de la Univers. Sa oferi o parte din ceea ce ai invatat pana acum Universului si apoi sa ii ceri Universului sa te mai invete si altceva. Sa dai mai mult decat ceri - sa dai cu bucurie, cu autenticitate si, mai ales, sa dai fara a astepta ceva in schimb. Sa dai pur si simplu. Sa oferi si sa te oferi fara a astepta sa primesti ceva in schimb.

Iar daca acea cale din trecut a trebuit schimbata, era fiindca acea cale nu mai era calea ta. Nu mai puteai sa dai nestingherit, din suflet si fara a astepta ceva in schimb. Si pentru ca sufletul tau simtea asta, a ales o cale noua. Pe-atunci ai avut incredere in el… Simte si acum ca trebuie sa dea pentru a fi implinit. Da-i voie si acum sa-ti vorbeasca. Asculta-l si vei vedea cum calea pe care pasesti azi se lumineaza tot mai mult la fiecare pas.

E normal sa te simti pierdut din cand in cand. E normal sa fie bezna uneori. Dar daca invatam sa dam mai mult decat cerem, sa dam din suflet, plini de bucurie, eu cred ca se va face lumina si adevarata noastra identitate va iesi la iveala.

In plus, nu exista bucurie mai mare decat faptul ca in acest fel vom fi impacati cu noi insine, indiferent de calea pe care o vom alege.