In soapta

Sunt povesti care se striga din toti rarunchii si sunt povesti care se spun in soapta. Alegerea este mereu a povestitorului.

Pentru mine, dragostea adevarata, cea rupta din carne si traita pana la taierea respiratiei, este o poveste care se spune in metafore, neaparat in soapta. Nu se striga, nu se trambiteaza. Se sopteste. Subtil. Intocmai ca aroma unei cafele proaspat rasnite, servite pe o terasa cu vedere la mare. Neaparat cu vedere la mare.

Uneori este eliberator si placut sa-ti soptesti dragostea, sa iti dai voie sa te intregesti cu sinele tau autentic, cel care iti permite sa te eliberezi de povara dragostei nerostite, pitite intr-o alta dimensiune a sufletului…

Soptesc iubirea, asadar, azi, la fel ca ieri si ca maine.

Iubesc in soapta si zambesc. Si savurez o cafea proaspat rasnita. Sunt pe o terasa cu vedere la mare si zambesc proaspat, a iubire abia soptita.