Romania mea

December 1, 2013

Desi am o leapsa in asteptare šŸ™‚ am luat intrebarea de la finalul Romaniei Oanei ca pe o noua provocare. Poate pentru ca am fost intrebata de multe ori, de cand sunt aici, cum este tara mea.

Romania mea este plina de oameni frumosi. Asta e primul raspuns pe care il dau cand sunt intrebata de tara mea.
Sunt mandra ca sunt romanca. Sunt mandra ca Romania este tara mea, pentru ca e o tara frumoasa.

Peisajul Romaniei mele este unul salbatic, plin de culoare. Iar marea de acolo este si va ramane mereu marea mea, oriunde as fi si oriunde as privi spre valuri.
Nu ii stiu toate tainele si nu am strabatut-o in lung si in lat. Dar muntii ei mi-au fost vacanta ani buni si marea ei mi-a purtat dorurile si inca mi le poarta.

Portul ei popular mi-e cel mai drag din lumea asta mare, iar tricolorul imi trezeste o stare de mandrie.

Romania e o tara saraca, poate, dar bogata sufleteste, pentru ca romanii mei dragi o fac sa fie calda si primitoare.
Romania mea este ceva mai mult decat legenda lui Dracula…

Romania mea este si va ramane mereu locul care mi-a fost leagan al copilariei. Romania mea are aroma de cozonac proaspat scos din cuptorul bunicii mele. Romania mea are gust de gem de casa facut de mama. Romania mea este plina de dragoste.

La Multi Ani, Romania mea draga! La Multi Ani frumosi!

Povesti si amintiri

February 8, 2013

Povesti diverse, despre amintiri care bat la poarta sufletului. Doar uneori, in seri frumoase de iarna.
Povesti despre amintiri vagi, care vin tiptil, pe nesimtite, doar cat sa-ti aminteasca de ele, de tine, sa iti aduca aminte ca exista, ca existi…
Povesti despre amintiri ce rasufla lin, intr-atat incat sa nu te tina captiv in trecut, intr-atat incat sa te lase sa respiri molcom prezentul si sa-ti poti imagina linistit viitorul.

Povesti despre amintiri de parfumuri si arome, de ganduri si de zambete razlete. Povesti de suflet curat si de asternuturi proaspat parfumate cu aroma de cafea proaspata si de dragoste. Multa, multa dragoste.
Povesti despre amintiri si amintiri despre povesti din ceasuri tarzii. Si dimineti racoroase, cu asteptari cuminti si tacute. Cu vise si sperante.

Povesti dragi si pline de melancolie si amintiri pline de praf. Povesti despre amintiri placute sau despre amintiri pe care ai vrea sa la tii ferecate pentru vecie.

Povesti despre tine, asa cum erai candva, sau despre tine, asa cum iti doreai pe-atunci sa fii…
Si multe, multe povesti si amintiri despre mine. De atunci, de ieri, de azi. Sau despre ceea ce visam candva sa fie maine.

Povesti despre ceea ce am iubit candva la mine, la ceea ce visam atunci sa fiu. Povesti de vise spulberate de vreme, exact la fel cum pe atunci se spulberasera amintirile din povesti.

Povesti si amintiri, cu aroma puternica de cafea.

Manifest impotriva prostiei

January 10, 2013

Daca tot e la moda sa se manifeste impotriva a ceva, imi doresc sa ma conformez. Si, astfel, voi face un manifest scris impotriva prostiei.

De ce? Pentru ca ma lovesc de ea zilnic si deja incepe tot pe mine sa ma doara.

Ce inteleg prin prostie? Culmea, nu oamenii care au sub un anumit IQ. Probabil ca o parte din cei despre care voi vorbi au si IQ-ul mai mic decat numarul la pantof, altfel nu-mi explic rationamentul lor… dar nu despre acestia este vorba in scrierea de fata.

Revenind la oile noastre, am sa categorisesc oamenii prosti din perspectiva mea. Ca orice perspectiva, este plina de subiectivitate si trebuie tratata ca atare.

1. Oamenii care se iau prea in serios – fara ei se termina lumea, se termina aerul de pe planeta si moare viata pe Terra. Sunt acei oameni care cred ca fara ei chiar se intampla toate astea, daca se poate, simultan. Sunt acei oameni care isi dau singuri importanta pentru ca, cel mai probabil, au o stima de sine extrem de scazuta si au nevoie sa li se confirme ca viata lor valoreaza ceva. Pentru ca nu se gaseste nimeni care sa le ridice statuie, isi ridica ei singuri. Nu ii urasc, pentru ca sunt incapabila deĀ  un asemenea sentiment. Dar pot spune ca imi este greu sa trec peste acest minus evident ca sa le descopar plusurile. Mai mult, ca sa fie tabloul complet, acesti oameni sunt, in general, atat de orgoliosi incat iau foc la orice sugestie, remarca sau tentativa de feed-back. Nu stiu ce li s-a intamplat de au ajuns in halul asta si, din pacate, nici nu cred ca tine de mine sa ii ajut. Insa, de cele mai multe ori, ii privesc cu mila. Ei chiar cred ca valoreaza atat de mult…

2. O alta categorie de oameni prosti sunt cei care au facut pe prostii si au ramas asa. Oameni cu potential mare, mare de tot. Dar care, din comoditate, lene sau orice alt motiv, au ajuns sa isi iroseasca acest potential. Si stau toata ziua pe canapea cu telecomanda in mana, injurand guvernul, statul, criza sau pe oricine altcineva. Dar nu fac nimic.

3.Prostii fuduli. Ca doar nu degeaba zice vorba din popor ce zice, ca “Prostul daca nu-i fudul, nu-i prost destul”. Se deosebesc de prima categorie prin foarte putine. Acestia, insa, nu doar cred ca lumea se sfarseste fara ei, ci si striga asta in gura mare.

4. Prostii culti. De respectat, la aceasta categorie, este dorinta de a fi mai mult. Din pacate, insa, acestor oameni le lipsesc cunostintele elementare. Ei sunt plini de informatii, dar pentru ca nu pot face conexiunea intre aceste informatii, ei sunt plini de informatii inutile.

5. Prostii pe care ii respect cel mai mult sunt cei care inteleg exact unde se situeaza. Ei stiu ca nu sunt inteligenti, dar stau cuminti in banca lor. Si ii privesc cu respect pe cei pe care ei ii considera mai destepti. Din pacate, de multe ori acestia din urma nu sunt neaparat mai destepti, sunt doar tupeisti, dar asta e cu totul alta poveste.

Cred ca ar mai fi de scris. Imi amintesc ca atunci cand am inceput sa scriu acest articol aveam in minte cateva categorii in plus. Voi ce credeti? Mai sunt si altii?

Despre oamenii-povesti

January 6, 2013

Unele povesti se scriu dintr-o suflare. Altele iau timp si energie, se scriu, se sterg, se rescriu.
Unele povesti se simt, fara a putea vreodata fi scrise sau intelese.

Unele povesti ne rasar in cale, pur si simplu, fara sa ni le dorim, fara sa le visam.
Alte povesti le scriem si le rescriem in gand, pana cand gandurile se implinesc.

Unele povesti au nevoie de timp pentru a se scrie, in timp ce alte povesti se scriu dintr-o suflare si se ard la fel de repede.

Uneori este simplu, alteori este greu. De fiecare data, insa, depinde si de noi, depinde si de felul in care vedem lucrurile, de perspectiva din care decidem sa le privim.

Povestile sunt, de fapt, ca oameniiĀ  – fiecare cu frumusetea proprie. Daca stii din ce parte sa privesti, poti gasi undeva si partea buna.
Sau… oamenii, de fapt, sunt ca povestile. Diferiti si, totusi, cu ceva in comun – au o parte buna. De multe ori ascunsa ochiului neavizat al cititorului pasionat doar de aparente.

Oameni, povesti. Totuna… Cati oameni, atatea povesti.

Doar ca povestile sunt diferite si unele iti dau energie si forta, altele te umplu de nostalgie sau de durere. Unele iti dau pofta de viata si dorinta de a merge mai departe, altele iti dau speranta, altele pur si simplu te plictisesc inca din primele randuri. Sau te ingrozesc si iti dau cosmaruri.

Povesti furtunoase… Oameni-furtuna…
Povesti dulci si linistite… Oameni calmi si calzi si asezati, care iti deschid calea spre liniste si spre dorinta de a gasi binele in tot si in toate.

Uneori mi-e dor de oameni-poveste, care se scriu singuri intr-un fel aparte. Mi-e dor de oamenii-povesti inspirationale. De oamenii-povesti de viata. De oamenii-povesti de succes. De oamenii-povesti pozitive si, mai ales de oamenii-povesti autentice!

Bucurii marunte

January 5, 2013

Bucuriile marunte fac viata mai frumoasa. Nu stiu despre voi, vorbesc, insa, deschis, despre viata mea.
Bucuriile marunte imi fac viata mai frumoasa, asadar.

Cand spun bucurii marunte, ma refer la simple gesturi, la vorbe frumoase, la povesti, la o cana de vin fiert, la un pahar de latte macchiato sau, de ce nu, la o pereche de ochelari de soare verzi si urati, meniti sa fie tinuti intr-o cutie, undeva, pentru a aduce, mai tarziu, zambete.

Bucuriile marunte ma umplu de energie si de bunatate si imi amintesc ca in viata conteaza mai mult perspectiva din care privesti lucrurile decat intamplarile care vin peste tine. Conteaza mai mult optimismul decat ceea ce se intampla cu adevart. Ori bucuriile marunte, micile nimicuri, aduc optimismul pana la usa sufletului. De acolo, trebuie doar sa deschizi usa si sa lasi atitudinea pozitiva sa iti calce pragul.

Exprimata poetic sau sec, ideea ramane aceeasi: bucuriile marunte imi fac viata mai frumoasa.

Ca atare, pentru 2013 imi doresc o gramada de bucurii marunte. Altfel spus, imi doresc sa ma bucur din plin de micile nimicuri care fac viata mai frumoasa – de la o bomboana primita in dar de la un copil, pana la un pahar de vin negru bun, de la ochelarii de soare gasiti intr-o cutie prafuita, pana la cartea primita de mult in dar, pe care am regasit-o cu drag si cu aceeasi emotie si bucurie de atunci. De la un zambet furat de la o persoana straina, pana la mesajele primite de departe, care imi amintesc ca cineva se gandeste la mine si-mi zambeste printre ganduri si urari de an nou bun. De la planuri de vacanta la bilete cumparate, de la concursuri castigate la “prajitei” de casa.

Drumurile din Moldova au fost pline de zapada, ceea ce imi aminteste ca e iarna. Dar bucuriile marunte mi-au adus deja primavara in dar. Si traiesc cu fericirea de a ma putea bucura din plin de micile detalii care fac viata mai… altfel.

Mastile din suflet

December 9, 2012

Incredibil cate masti purtam noi, oamenii. Incredibil dupa cate ziduri ne ascundem si in cate vorbe goale ne imbracam zi de zi.

Uneori nici macar dorul sau dorinta sau patima nu ne scot la iveala adevarata fiinta. Si alteori, poate, nici n-o mai recunoastem, de fapt. Nici n-o mai stim.

Din dorinta de a fi placuti si acceptati, de multe ori de catre oameni pe care nu-i placem si nu-i acceptam, ne faurim adevarate fortarete. Pentru ca Doamne fereste, altfel poate patrunde lumina…

Sunt atat de putini oamenii autentici, incat atunci cand ii vezi, sufletul parca-ti vibreaza la unison cu al lor. Si nu ma refer la cei ce afiseaza imaginea de autenticitate. Ma refer la cei chiar autentici. La cei crud de sinceri cu ei insisi si cu cei din jur, originali si deosebiti.

Imi veti spune ca toti suntem unici. Si sunt de acord. Dar cati suntem cu adevarat ceea ce e in sufletul nostru? Cati devenim una cu sufletul nostru?

Si de ce ne ascundem? Din teama? Teama de ce?

Cred in autenticitate. Am nevoie de autenticitate. Am nevoie sa stiu si sa simt ca eu sunt unica si ca relatia cu mine, de oricare fel ar fi, e unica si ca impreuna suntem altfel decat oricare alt Noi din lume.

Particip zi de zi la acest bal mascat si-mi port mastile cu mandrie. Si merg prin viata, usor aplecata, incat sa nu-i deranjez pe cei pe care-i intalnesc pe drum.

Si-n tot acest timp, tanjesc dupa autenticitate, dupa viata reala, dupa oamenii autentici. Tanjesc dupa lumina din adevarata mea fiinta.

Sunt atat de putini oamenii autentici, incat atunci cand ii vezi, sufletul parca-ti vibreaza la unison cu al lor.

In rest, ne purtam mastile cu mandrie si la finalul piesei, facem o reverenta si tragem cortina. Si apoi continuam piesa in sufletul nostru, caci de la atat de multe masti purtate, ni s-a ingreunat sufletul si viata devine alta decat cea pe care ar trebui, de fapt, sa o traim.

Lumini

December 8, 2012

Am descoperit recent piesa asta si o ascult obsesiv, pe repeat, de cateva zile.

Si nu o ascult pentru versuri, cat mai degraba pentru starea pe care mi-o da… De fapt este o combinatie de stari, de la bine la depresie, la dragoste si furtuna. E genul de piesa de care nu ma mai pot satura si care imi face pofta de evadare, de fuga, de poveste la o cana de vin fiert.

Si mi se face dor de munte si de zapada si de-o cabana in care sa fie cald si bine si miros de brad si de munte. Si de starea aia de bine de dupa o zi de plimbare pe munte prin frig si aer curat. Si de starea aia de cuibareala in brate dragi si calde.

Si mi se face dor de-o poveste la o cana de cafea calda cu multa spuma de lapte si insotita de un croissant cu unt. Pe o terasa inzapezita, infofolita intr-o patura groasa, cu un zambet larg de bucurie pe buze.

Este genul de piesa care imi da atat de multe stari, incat imi vine sa ma cuibaresc si sa tac, pentru ca sa nu le irosesc rostindu-le.

Drum bun printre stari si… lumini

%d bloggers like this: