Cuibareala

September 7, 2015

Danezii au un cuvant: “hygge”. Ei spun ca e o stare care nu se poate traduce. De fapt, folosesc acest cuvant cu starea pe care noi o numim de “cuibareala”. E rasfatul acela dulce care te face sa stai cuminte sub o patura calda, sa bei o ciocolata fierbinte si sa vezi un film bun.

Cu toate astea, fie pentru ca nu sunt complet aclimatizata, fie pentru ca o fi, cu adevarat,un sentiment intraductibil, pentru mine, cuibareala adevarata implica niste brate. Implica un el, multa iubire carnala si imbratisarea aia din care nu m-as desprinde nicicand.

Iar cand bratele alea sunt departe si alungate, cand vremea ma indeamna la cuibareala si cand dorul de a fi iubita este mai mare decat iubirea mea pentru mine insami, ma intreb unde pleaca pasiunile si de ce? Unde ar trebui cuibarite ca sa le poti purta cu tine mereu? Cu ce se pot inlocui fara a te trada pe tine insuti si fara a rani? Si, mai ales, unde se ingroapa poftele trupesti cand trupurile mor? Au raiul lor? Sau se transforma, se reincarneaza?

Imi e dor de o cuibareala adevarata. Imi e dor de o imbratisare cu rost, de un sarut care sa ma lase fara suflare si de o iubire care sa imi puna mintile pe raft. Stiu de ce am plecat. Stiu de ce nu mai puteam ramane. Stiu al naibii de multe. Si, totusi, cand vine vorba de cuibareala de care mi-e pofta acum, sunt asa de multe pe care nu le inteleg si nu le stiu…

Mi-as ascunde sufletul intre acorduri de chitara si l-as lasa sa fie atins, lin, de maini iscusite. Sa imi descopere un maestru chitarist toate tonurile si semitonurile, toanele si semi-toanele. Imi e la fel de teama de aceasta descoperire cum ii e si lui. Stiu asta. Dar uneori secundele, mari sau mici, trebuie traite si cuibarite. Iar tertele suna prost, gol, fara rost. Pentru ca in unele povesti despre cuibareala, secundele sunt singurele care conteaza, care umplu portativul, care ghideaza capodastrul.

M-as cuibari in brate dragi si as canta cum numai pofta de iubit te poate face sa canti. As canta cum numai ciubarita pot canta… As canta noaptea intreaga, pana cand vecinii i-ar sti numele si pana cand nu m-ar mai tine mainile sa ii apas corzile sensibile.

%d bloggers like this: